Trei evenimente sunt programate în cursul zilei de marți în timpul vizitei delegației române, condusă de premierul Marcel Ciolacu la întâlnirea cu președintele republicii Turcia, Recep Tayyip Erdoğan.
Are loc semnarea acordurilor între miniștri.
Acordurile și Memorandumurile de Înțelegere, semnate în prezența premierului Marcel Ciolacu si Recep Tayyip Erdoğan, președintele Republicii Turcia:
Participarea premierului Marcel Ciolacu la ceremonia de semnare a Declarației Comune pentru Înființarea Consiliului Cooperării Strategice la Nivel Înalt dintre România și Republica Turcia.
UPDATE
Recep Tayyip Erdoğan a ieșit sa îl întâmpine pe premierul Marcel Ciolacu în cursul unei ceremonii militare. În timpul intonării imnurilor naționale s-au tras 21 de salve de tun.
ȘTIREA INIȚIALĂ
Premierul Ciolacu va ajunge la Palatul Prezidențial la ora 16.00, unde va sta mai mult de patru ore. Va fi întâmpinat de președinte Turciei, cu care va avea o întrevedere de aproape o oră. Conform programului oficial, aceasta va dura 50 de minute.
În timpul întrevederii tête-à-tête a celor doi oficiali, miniștrii români vor avea întâlniri bilaterale cu omologii lor.
După ceremonia de semnare a Declarației privind înființarea Consiliului Cooperării Strategice la Nivel Înalt, va avea loc plenara celor două delegații, timp de încă o oră.
O altă parte importantă pe agenda vizitei oficiale este cea în care se vor semna memorandumuri de Înțelegere și acorduri între cele două părți privind cooperarea în mai multe domenii precum turism, securitate socială, IMM-uri. Unul dintre documente care va fi semnat se referă la exportul de ovine către Turcia.
Mizele și reușitele acestei vizite oficiale vor fi anunțate de premier și președinte în declarațiile comune. Ziua se încheie cu un dineu oficial oferit de președintele Recep Tayyip Erdoğan în onoarea premierului Ciolacu.
CITEȘTE ȘI:
Românii pot intra DOAR cu buletinul în Turcia de la 1 iunie. Președintele Erdogan a semnat decretul